SACRAMENTE

1. Botezul în apă nou testamentul în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh a fost instituit de însuţi Domnul Isus şi se administrează persoanelor care L-au acceptat pe Isus ca Domn şi Mântuitor şi pot să-şi mărturisească credinţa. Bot­ezul în apă este un simbol al morţii faţă de păcat şi al învierii la o viaţă noua în Cristos

2. Cina Domnului se celebrează în amintirea morţii lui Cristos dar şi a învierii Sale. Elementele cinei sunt pâinea şi rodul viţei simbolizând trupul, respectiv sângele Domnului. Mai este cunoscută şi sub denumirile următoare: frângerea pâinii (F.A. 2:42), împărtăşirea (1 Cor. 10:16) şi euharistia (derivat de la un cuvânt grecesc care înseamnă „a aduce mulţumiri").

Condiţiile participării la Cina Domnului sunt: naşterea din nou însoţită de botezul în apă nou-testamental şi o viaţă care să-L mărturisească pe Cristos.

ACTELE DE CULT

1. Binecuvântarea copiilor Conform practicii şi învăţăturii Domnului Isus, copiii de curând născuţi sunt aduşi înaintea Lui pentru a primi binecu­vântarea Sa. Acest act îşi are originea în Vechiul Testament (Numeri 6:23-27) şi constă în rugăciunea de binecuvân­tare a copilului. La cererea părinţilor pot fi binecuvântaţi şi acei copii care nu au fost binecuvântaţi la naştere.

Binecu­vântarea publică se oficiază doar membrilor bisericii.

2. Căsătoria religioasă este unirea în faţa lui Dumnezeu, liber consimţită care urmează căsătoriei legale dintre un bărbat şt o femeie. Dumnezeu este iniţiatorul legăturii conjugale şi pune accentul pe caracterul permanent al căsătoriei. Cei doi vin înaintea lui Dumnezeu şi a bisericii pentru a primi binecuvântarea, ca urmare, căsătoria religioasă este un legământ făcut în faţa Domnului şi a bisericii.

Înaintea logodnei fiecare cuplu va înştiinţa păstorul de intenţia lor. Cu trei luni înainte de căsătorie ei vor participa la un curs de consiliere premaritalăţinut de unul din cuplurile delegate de liderii bisericii.

Învăţătura creştină condamnă relaţiile sexuale în afara căsătoriei.

3. Ordinarea este forma exterioară de recunoaştere şi confirmare a chemării lui Dumnezeu peste diaconi, prezbiteri, pastori şi evanghelişti.Ordinarea se face cu punerea mâinilor prin rugăciune de către ceata prezbiter consacraţi în lucrare, potrivit Scripturii (1 Timotei 4:14).

Candidaţii pentru ordinare sunt propuşi de pastorul şi conducerea bisericii şi apoi susţinuţi de întreaga biserica. Ei trebuie să împlinească cele scrise în 1 Timotei 3:13, Tit 1 ;6-9 şi F.A. 5:6.

4. Înmormântarea este ceremonia funerară care însoţeşte acţiunea de punere în mormânt a corpului unui defunct.

Sfânta Scriptură vorbeşte despre trei feluri diferite de moarte: fizică, spirituală şi eternă.

Moartea fizică este separarea sufletului şi a duhului de trup.

Moartea spirituală este separarea sufletului de Dumnezeu.

Moartea eterna este separarea veşnică a sufletului de Dumnezeu.

Nu facem rugăciuni pentru morţi şi nici nu oferim pomeni în cinstea lor.

PRACTICI ALE BISERICII

Botezul cu Duhul Sfânt este o experienţa a credinciosului, diferită de naşterea din nou, care se poate primi prin şi fără punerea mâinilor (F.A. 8:17, 19:1,6) şi are ca semn vorbirea în alte limbi.

Zeciuiala reprezintă a zecea parte din câştigul credinciosului care aparţine Domnului şi se dăruieşte în biserica locală. Este o practică atât a Vechiului cât şi a Noului Testament. Conform Scripturii ignorarea zeciuielii este privită ca o înşelare a Domnului (Maleahi 3:8-10).

Dărnicia este un act de închinare prin care noi cinstim pe Domnul din rodul muncii noastre, aparte de zeciuiala (Proverbe 3:9). Milostenia este dărnicia făcută în ascuns (Matei 6:1-4). Acestea se pot aduce fie în biserică fie direct unor persoane sau organizaţii etc.

NOTĂ: Poziţia bisericii faţă de Sfinţi

Cultul adresat lor este numit cinstire sau venerare, îmbrăcând diferite forme de manifestare: biserici înălţate în cinstea lor, zugrăvirea chipurilor lor pe icoane, pe pereţii bisericii, închinarea la sfintele lor moaşte şi sărutarea lor, etc.

Noi considerăm că sfinţii au fost oameni care au dus o viata curată şi cucernică, detaşându-se prin diferite daruri şi fapte din viaţa lor. Ei pot fi amintiţi cu respect ca fiind parte din istoria bisericii lui Cristos fără a primi însă o venerare aparte